PROCEDURA PRIVIND PRIMIREA, ANALIZA SI SOLUTIONAREA PETITIILOR. Aprobata prin Decizia Directoratului nr. 1 din data de

Size: px
Start display at page:

Download "PROCEDURA PRIVIND PRIMIREA, ANALIZA SI SOLUTIONAREA PETITIILOR. Aprobata prin Decizia Directoratului nr. 1 din data de"

Transcription

1 Pag. 1/ 5 Scop si obiective Prezenta procedura stabileste regulile si procedurile privind inregistrarea, administrarea si pastrarea petitiilor formulate catre BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group SA (Societatea). Conform prevederilor legale aplicabile, Societatea, are obligatia stabilirii, implementarii si mentinerii de proceduri efective si transparente in scopul administrarii rezonabile si prompte a petitiilor primite de la clienti sau de la potentialii clienti, precum si sa pastreze o evidenta si inregistrare a fiecarei petitii si a masurilor luate pentru solutionarea acestora. Scopul acestei Proceduri este de a reglementa modul de inregistrare si solutionare a petitiilor adresate Societatii. Procesul de management al petitiilor are de asemenea ca scop imbunatatirea calitatii serviciilor, dar si a respectarii legislatiei in vigoare, procedurilor si normelor interne, corectarea erorilor si a fluxurilor interne care genereaza reclamatii recurente. Procesul de solutionare a petitiilor este administrat in cadrul Serviciului Customer Service si Administrarea Reclamatiilor si a Colectivului de Analiza si Solutionare a Petitiilor, cu exercitarea atributiunilor, sarcinilor si competentelor cu care au fost investite. Obiectivele procesului sunt: - Eficientizarea procesului de management al petitiilor; - Cresterea gradului de satisfactie al clientilor, prin solutionarea cu rapiditate si profesionalism a reclamatiilor si a sesizarilor acestora; - Administrarea corecta a petitiilor clientilor companiei; - Imbunatatirea comunicarii cu clientul intern si cel extern; Documente de referinta Documentele de referinta sunt: - Legea nr. 32/2000 privind activitatea si supravegherea intermediarilor in asigurari si reasigurari; - Legea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare - Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil cu toate modificarile si reglementarile ulterioare; - Lista actelor normative se modifica/completeaza in functie de noile reglementari proprii/legale in domeniu; - Legea nr. 677/2001, republicata, pentru protectia datelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date; - Ordinul Nr. 11 din pentru punerea in aplicare a Normelor privind procedura de solutionare a petitiilor referitoare la activitatea asiguratorilor si intermediarilor in asigurari; - O.G. nr.27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor aprobata prin Legea nr.233/2002; - Regulamentul nr. 4/2016 privind organizarea si functionarea Entitatii de Solutionare Alternativa a Litigiilor (SAL_Fin) in domeniul financiar non-bancar; - Procedurile interne ale Societatii impreuna cu conditiile de asigurare si fisele de produs aferente produselor de asigurare; - Regulamentul Intern si Regulamentul de Organizare si Functionare ale Societatii; - OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2) cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, cu modificarile ulterioare; - OG 174/ publicata in MO 795/ pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor; - Legea nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificarile ulterioare;

2 Pag. 2/ 5 - Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii terorismului; - Norma privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism prin intermediul pietei asigurarilor din ; - Limite de aprobare si semnare documente in Societate; - Norma nr.18/2017 privind procedura de solutionare a petitiilor referitoare la activitatea societatilor de asigurare si reasigurare si brokerilor de asigurare, ca urmare a abrogarii Normei 24/2014 privind procedura de solutionare a petitiilor referitoare la activitatea asiguratorilor si brokerilor de asigurare. Procedura de lucru Definitii Petent - orice persoana fizica sau juridica care are calitatea de asigurat, contractant, beneficiar, persoana prejudiciata sau reprezentanti ai acestora, asa cum sunt definite de legislatia in vigoare; Petitie - cererea, reclamatia, sesizarea formulata in scris ori prin posta electronica, prin intermediul careia un petent sau imputernicitii legali ai acestuia, care actioneaza exclusiv in numele petentului si in scopuri din afara obiectului lor de activitate, si fara un interes comercial propriu, isi exprima nemultumirea cu privire la activitatea Societatii. Reclamatie - reprezinta o nemultumire a unui client extern, adresata Societatii sau altei autoritati oficiale cu privire la experienta avuta in relatia cu Societatea, exprimata in scris si transmisa prin intermediul oricarui canal de comunicare (site, , fax, letric), la care se asteapta in mod explicit sau implicit o rezolutie sau o solutionare. Sesizare reprezinta exprimarea unei opinii nefavorabile/nemultumiri din partea unui client extern in legatura cu Societatea (produsele/serviciile/personalul asiguratorului, procesele desfasurate etc), in vederea verificarii/corectarii aspectului negativ semnalat. Cerere reprezinta o solicitare a unui client prin care se solicita clarificari, informatii etc si in care acesta isi exprima nemultumirea cu privire la un aspect legat de contractul sau de asigurare sau experienta avuta in legatura cu Societatea. Solicitare reprezinta orice alta postare sau speta (formulata de clientii interni sau externi) care poate include: clarificarea unei anumite situatii, norme/reglementari interne, produse/servicii, procese, solicitarea unei interventii, solicitari de parametrizari in aplicatii sau orice alta postare care nu este inclusa in categoriile de mai sus. Solicitarile fac obiectul Procedurii de Customer Service. Abrevieri Societatea = BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group SA BCR = Banca Comerciala Romana SCS&AR = Serviciul Customer Service si Administrarea Reclamatiilor CASP = Colectivul de Analiza si Solutionare a Petitiilor ROF = Regulament de Organizare si Functionare RGE = Registrul General de Evidenta RUP = Registrul Unic de Petitii Responsabilitatile reprezentantilor petentilor Pentru comunicarea informatiilor, reprezentantii petentilor prezinta copia actului de identitate in cazul persoanelor fizice si actul de reprezentare acordat in original, in forma certificata ori legalizata sau copii ale acestora, semnate pentru conformitate cu originalul, astfel incat sa poata fi verificata identitatea partilor, precum si calitatea persoanelor semnatare ale actului juridic. Fluxul activitatilor Canale de receptionare a petitiilor Orice petitie adresata Societatii este luata in considerare daca petentul face dovada ca are calitatea de asigurat, beneficiar, contractant sau persoana pagubita al companiei sau reprezentanti ai acestora, asa cum sunt definite de legislatia in vigoare.

3 Pag. 3/ 5 Solicitarile se pot face la sediul companiei (sediul central sau al unitatilor teritoriale), prin depunerea acestora la secretariat, direct de catre acesta sau se pot transmite prin: - - Fax - Posta/Registratura - Autoritati competente - Unitati teritoriale - Unitati teritoriale BCR - Grup Vienna Insurance Group - Website BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group ( Nu se preiau spre inregistrare si analiza petitiile formulate telefonic. Adresa de si numarul de telefon unde se pot solicita informatii despre stadiul rezolvarii petitiilor sunt permanent accesibile publicului la sediu si pe site-ul companiei astfel: clienti@bcrasigviata.ro telefon: Analiza petitiilor Analiza petitiilor se face la sediul central, in cadrul Colectivului de Analiza si Solutionare a Petitiilor. Documentele necesare se regasesc si se consulta in bazele de date interne si in arhiva fizica, dupa caz. Transmiterea catre petent: Raspunsul catre petent va fi transmis/comunicat acestuia cu respectarea legislatiei in domeniu. Raspunsul catre petent se transmite de regula pe acelasi canal pe care acesta a reclamat, cu exceptia solicitarilor exprese ale acestora de a receptiona pe alt canal raspunsul. Raspunsul letric se trimite cu confirmare de primire la adresa de corespondenta a petentului sau la adresa expres indicata de acesta in sesizare. Transmiterea letrica se face in cazul in care petentul nu indica o alta modalitate de receptionare a raspunsului. Transmiterea catre ASF si alte autoritati: Raspunsurile catre autoritati se vor transmite in conformitate cu reglementarile in vigoare, specific fiecarei autoritati in parte sau asa cum se mentioneaza explicit in solicitare. Raspunsurile catre ASF si alte autoritati se vor transmite conform solicitarilor mentionate expres sau conform legilor aplicabile in vigoare. Dispozitii finale - Formularele tip sunt postate pe site-ul Societatii conform reglementarilor si a regulilor de marketing stabilite intern. Totodata, pentru o comunicare transparenta cu clientii Societatii, acestora li se vor pune la dispozitie informatiile necesare/ solicitate in legatura cu formularea, inregistrarea si solutionarea petitiilor. - Petitiile care nu permit identificarea expeditorului sunt considerate anonime si se claseaza. - Clientul, in baza identificarii cu CNP si alte date personale stabilite de catre Societate, poate solicita prin orice canal stadiul solutionarii petitiei sale. - In situatiile in care petitia nu este anonima dar datele nu sunt suficiente pentru identificarea/ tratarea situatiei descrise, SCS&AR va contacta clientul pentru completarea datelor necesare investigarii si pentru colectarea datelor suplimentare. Daca nici acest lucru nu este posibil, petitia se considera clasata. - Petitiile cu continut obscen sau in cadrul carora mesajul este redactat utilizand un limbaj trivial vor fi clasate.

4 Pag. 4/ 5 Exceptii de la obiectul prezentului proces - Solicitarile privind cereri de oferta privind cumpararea de produse/ servicii de asigurare oferite clientilor - se vor solutiona prin intermediul unitatilor BCR sau a brokerilor in acord cu fisele de produs si fluxurile aprobate. - Solicitarile de negociere a costurilor privind produsele si serviciile de asigurare, alte tipuri de tratamente aplicate produselor se solutioneaza conform fiselor de produs, fluxurile aprobate si procedurilor specifice. - Solicitari ale instantelor de judecata, ale executorilor judecatoresti, solicitarile de informatii/ documente in cadrul unor procese aflate pe rolul instantelor de judecata, altor organe de cercetare sau autoritati abilitate sa solicite astfel de informatii, titlurile executorii, se vor solutiona in cadrul Serviciului Juridic. - Solicitarile de conciliere se trimit catre Serviciul Juridic (in cazul in care a existat in prealabil o reclamatie, Serviciul Juridic va solicita SCS&AR punctul de vedere/ raspunsul transmis clientului). Solicitarea de documente polita, anexe, conditii generale, documentele contractuale aferente concilierii respective, vor fi solicitate de catre Serviciul Juridic departamentelor implicate. - Solicitari de documente (copii ale acestora) emise de Asigurator sau al caror regim este stabilit prin alte reglementari interne ale Societatii Toate acestea, precum si alte solicitari care nu fac obiectul prezentei proceduri, vor fi solutionate conform ROF al Societatii si reglementarilor interne specifice, de catre persoanele care gestioneaza procesele respective. Termenele de raspuns la petitiile inregistrate Pentru petitiile primite direct de la petenti, solutionarea se va face in termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila. Vor fi avute in vedere numai acele petitii pentru care petentul isi declara identitatea (nume, prenume) si datele de contact (adresa, numar de telefon) in vederea comunicarii raspunsului. SCS&AR are dreptul de a contacta petentul in maximum 24 de ore de la inregistrarea petitiei si de a-i solicita orice informatii si documente necesare solutionarii petitiei adresate de catre acesta. Pentru petitiile primite de la ASF, solutionarea se face in termen de maximum 10 zile lucratoare de la data primirii sau in termenul precizat in mod expres de catre Autoritate. In situatia in care aspectele sesizate prin petitia depusa la ASF necesita o cercetare mai amanuntita, conducerea executiva poate solicita ASF prelungirea termenului mentionat in paragraful anterior cu cel mult 5 zile, in conformitate cu Norma 18/2017, Art. 7 (2). Pentru petitiile primite din partea unor autoritati ( ANPC/OJPC/CJPC, Autoritatea Nationala pentru Protectia datelor cu caracter personal) sau din partea caselor de avocatura, solutionarea se face in termenul legal sau in termenul mentionat expres in documentele de control ale autoritatilor competente. Pentru solutionarea legala a petitiilor, conducerea executiva va dispune masuri de cercetare, analiza detaliata si rezolvare rapida si temeinica a tuturor aspectelor sesizate de petenti, cu respectarea stricta a dispozitiilor legale/contractuale in vigoare. In vederea rezolvarii pe cale amiabila a disputelor dintre Societate si petenti se vor putea utiliza metodele alternative de solutionare a litigiilor prevazute de dispozitiile legale in vigoare, respectiv in cazul persoanelor fizice entitatea de solutionare alternativa a litigiilor SAL-FIN, iar in cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul, solutionarea amiabila sau prin intermediul metodelor de solutionare alternativa a litigiilor nu limiteaza dreptul partilor de a se adresa instantelor de judecata abilitate. Lista documentelor utilizate - Conditii generale si specifice de asigurare ale produselor de asigurare din portofoliu

5 Pag. 5/ 5 - Materiale de produs: fise de produs, limite de subscriere, fluxuri, manual de produs, intrebari frecvente etc. - Procedurile si fluxurile de lucru ale Societatii - Procedurile de lucru si fluxurile agreate cu partenerii Toate formularele tip ale Societatii: notificare dauna, acordare prestatie la maturitate, cerere de rascumparare etc.

FORMULAR DE ACTUALIZARE A DATELOR CLIENTILOR PERSOANE FIZICE

FORMULAR DE ACTUALIZARE A DATELOR CLIENTILOR PERSOANE FIZICE FORMULAR DE ACTUALIZARE A DATELOR CLIENTILOR PERSOANE FIZICE Stimate partener, grupul UniCredit ofera o gama variata de servicii financiare nebancare si de servicii auxiliare prin intermediul mai multor

More information

POLITICA PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL. Versiunea I din data de

POLITICA PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL. Versiunea I din data de POLITICA PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL Versiunea I din data de 23.08.2016 Informatii generale despre prelucrarea Datelor Personale In desfasurarea activitatii sale, UniCredit Insurance

More information

Impactul legislativ in aria de culegere a datelor cu caracter personal - cerinte si beneficii pentru clienti. Cornelia Jiloan

Impactul legislativ in aria de culegere a datelor cu caracter personal - cerinte si beneficii pentru clienti. Cornelia Jiloan Impactul legislativ in aria de culegere a datelor cu caracter personal - cerinte si beneficii pentru clienti Cornelia Jiloan Regulament (UE) 2016/679 aprobat la data de 4 mai 2016 intra in vigoare la data

More information

Regulamentul Campaniei "Philips Lumea: Money Back Guarantee 16 aprilie iunie 2018

Regulamentul Campaniei Philips Lumea: Money Back Guarantee 16 aprilie iunie 2018 Regulamentul Campaniei "Philips Lumea: Money Back Guarantee 16 aprilie 2018 30 iunie 2018 Art. 1. Organizatorul 1.1 Organizatorul campaniei "Philips Lumea: Money Back Guarantee este compania Philips Romania

More information

I. Art.2. Teritoriul, logistica si durata de desfasurare a campaniei punctul (1) din Regulament se modifica, astfel incat va avea urmatorul continut:

I. Art.2. Teritoriul, logistica si durata de desfasurare a campaniei punctul (1) din Regulament se modifica, astfel incat va avea urmatorul continut: Act aditional nr. 1 la Regulamentul Campaniei Vino cu pensia la Bancpost si primesti un tichet cadou! 14 Septembrie 2015 13 Noiembrie 2015 autentificat sub nr. 927 din data de 7.09.2015 la Biroul Individual

More information

Conditii generale privind furnizarea serviciilor postale NEMO PROD COM IMPEX S.R.L

Conditii generale privind furnizarea serviciilor postale NEMO PROD COM IMPEX S.R.L Conditii generale privind furnizarea serviciilor postale ale NEMO PROD COM IMPEX S.R.L Sediul: Bucuresti, str.reinvierii nr.2, sector 2. Tel: 021/9392 ; fax: 021/457.59.08. Nr.O.R.C. Bucuresti: J40/21424/1992

More information

Ghid orientativ privind dispozitiile Regulamentului UE 2016/679 (GDPR)

Ghid orientativ privind dispozitiile Regulamentului UE 2016/679 (GDPR) Ghid orientativ privind dispozitiile Regulamentului UE 2016/679 (GDPR) INTRODUCERE Legislatia UE referitoare la protectia datelor a fost modificata in mai 2016, iar Regulamentul 2016/679 legat de protectia

More information

HOTARARE nr din 10 octombrie 2007

HOTARARE nr din 10 octombrie 2007 HOTARARE nr. 1.226 din 10 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice,

More information

in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta. ORDONANTA DE URGENTA privind vanzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor in care se desfasoara

More information

Procedura de rezolvare a reclamatiilor si contestatiilor

Procedura de rezolvare a reclamatiilor si contestatiilor Procedura de rezolvare a reclamatiilor si contestatiilor 1. Politica Pentru a asigura o recunoastere publica a procesului de certificare, toate partile implicate trebuie sa aiba acces la procedurile folosite

More information

Hotarare nr. 645/2013

Hotarare nr. 645/2013 Indaco Lege4 Professional. Copyri... Pagina 1 / 2 Guvernul Romaniei Hotarare nr. 645/2013 din 21/08/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 553 din 30/08/2013 Hotararea nr. 645/2013 pentru modificarea

More information

Santa Claus Kingdom si Happy Tour te trimit in Vacanta organizat de Park Expert Service DTL SRL in perioada:

Santa Claus Kingdom si Happy Tour te trimit in Vacanta organizat de Park Expert Service DTL SRL in perioada: REGULAMENTUL PROMOTIEI Santa Claus Kingdom si Happy Tour te trimit in Vacanta organizat de Park Expert Service DTL SRL in perioada: 21.12.2014 07.01.2015 Art. 1. Organizatorul Organizatorul Promotiei Santa

More information

REGULAMENT INTERN. Model si documente conexe. Regulament intern: model si documente conexe Autor: Elena Savciuc

REGULAMENT INTERN. Model si documente conexe.  Regulament intern: model si documente conexe Autor: Elena Savciuc www.contabun.ro REGULAMENT INTERN Model si documente conexe 2018 Autor: Elena Savciuc 1 www.contabun.ro Cuprins I. Regulamentul intern - reglementare II. Regulamentul intern dispozitii generale 2.1 Categorii

More information

Promotia este organizata si se va desfasura exclusiv pe teritoriul Romaniei.

Promotia este organizata si se va desfasura exclusiv pe teritoriul Romaniei. Regulamentul loteriei publicitare Cu Orange la Neversea! Perioada de desfasurare a loteriei publicitare: 15 iunie 2017 27 iunie 2017 Organizatorul Organizatorul Promotiei Cu Orange la Neversea (numita

More information

Specificatii Grau Panificatie-UE Futures

Specificatii Grau Panificatie-UE Futures Specificatii Grau Panificatie-UE Futures SPECIFICATII Denumire Contract (Contract Name) Activul Suport (Underlying Asset) Simbol (Ticker Symbol) Marimea obiectului contractului ( Multiplicatorul ) (Multiplier)

More information

TERMENI SI CONDITII SPECIFICE DE UTILIZARE A CARDURILOR DE CREDIT DESTINATE PERSOANELOR FIZICE

TERMENI SI CONDITII SPECIFICE DE UTILIZARE A CARDURILOR DE CREDIT DESTINATE PERSOANELOR FIZICE TERMENI SI CONDITII SPECIFICE DE UTILIZARE A CARDURILOR DE CREDIT DESTINATE PERSOANELOR FIZICE 1. DEFINITII: Termenii si expresiile folosite in cadrul prezentului contract si in toate documentele legate

More information

Regulamentul promotiei din restaurante Fa-ti plinul la KFC Drive Thru

Regulamentul promotiei din restaurante Fa-ti plinul la KFC Drive Thru Regulamentul promotiei din restaurante Fa-ti plinul la KFC Drive Thru SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL SI REGULAMENTUL OFICIAL AL PROMOTIEI 1.1. Organizatorul promotiei Fa-ti plinul la KFC Drive Thru (numit

More information

Noi tratamente pentru semintele de leguminoase pe baza de hidrolizat de colagen pentru cresterea rasaririi in conditii de seceta

Noi tratamente pentru semintele de leguminoase pe baza de hidrolizat de colagen pentru cresterea rasaririi in conditii de seceta Noi tratamente pentru semintele de leguminoase pe baza de hidrolizat de colagen pentru cresterea rasaririi in conditii de seceta Coll_Leg_Seed Etapa II: DEZVOLTAREA NOILOR PRODUSE BAZATE PE COLAGEN PRETABILE

More information

Baile Felix - Inscrieri Timpurii 2017

Baile Felix - Inscrieri Timpurii 2017 Baile Felix - Inscrieri Timpurii 2017 Hotel International 4* demipensiune 792 1061,5 863,5 1182,5 1028,5 1408 pensiune completa 1001 1270,5 1072,5 1391,5 1237,5 1617 demipensiune si tratament 990 1232

More information

ROMANIA JUDETUL CONSTANTA COMUNA CUMPANA CONSILIUL LOCAL

ROMANIA JUDETUL CONSTANTA COMUNA CUMPANA CONSILIUL LOCAL HOTARARE privind aprobarea listei cuprinzand categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii, de consiliul local Cumpana si Primaria comunei Cumpana, care constituie informaţii de interes

More information

Hotararea de Guvern 1425 din 2006 NORME METODOLOGICE

Hotararea de Guvern 1425 din 2006 NORME METODOLOGICE http://www.securitatea-muncii.ro/legislatie-protectia-muncii/hg-1425-2006 1/24 Hotararea de Guvern 1425 din 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii

More information

CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE

CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Anexa REGLEMENTĂRI CONTABILE CONFORME CU STANDARDELE INTERNAȚIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ APLICABILE SOCIETATILOR DE ASIGURARE, ASIGURARE- REASIGURARE ȘI DE REASIGURARE CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE

More information

(Valoarea Pasului de Tranzactionare = 1 leu)

(Valoarea Pasului de Tranzactionare = 1 leu) Specificatii Brent Crude Oil Futures Denumire Contract (Contract Name) Activul Suport (Underlying Asset) Simbol (Ticker Symbol) Marimea obiectului contractului ( Multiplicatorul ) (Multiplier) Cotatia

More information

MODEL CONTRACT DE FURNIZARE Nr... Data.

MODEL CONTRACT DE FURNIZARE Nr... Data. MODEL CONTRACT DE FURNIZARE Nr... Data. Preambul In temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare, a Hotararii 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice

More information

STUDIU. Cadrul legal pentru infiintarea unei entitati juridice in Romania

STUDIU. Cadrul legal pentru infiintarea unei entitati juridice in Romania Cadrul legal pentru infiintarea unei entitati juridice in Romania 1 Cuprins: I. Cadrul legal si tipuri de societati comerciale in Romania II. III. Taxele si impozitele datorate de o persoana juridica romana

More information

Bucuresti, Hotel GOLDEN TULIP**** SEPTEMBRIE 2018

Bucuresti, Hotel GOLDEN TULIP**** SEPTEMBRIE 2018 Bucuresti, Hotel GOLDEN TULIP**** 22 23 SEPTEMBRIE 2018 Curs D.P.O. Ofiter Protectie Date cu Caracter Personal www.cursurismart.ro CURS D.P.O. PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL Certificare Ofiter

More information

HOTARARE privind aprobarea achizitionarii unui autoturism in sistem leasing

HOTARARE privind aprobarea achizitionarii unui autoturism in sistem leasing CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRIVITA HOTARARE Consiliul local al comunei Grivifa, intrunit in ~edinta ordinara Ia data de 31 iulie 2017; A vand in vedere: - necesitatea achizitionarii unui autoturism, in

More information

Cuprins. CONFIDENŢIAL Pagina 2 din 12

Cuprins. CONFIDENŢIAL Pagina 2 din 12 Ghid de a Proiectelor cu Finantare de la Comisia Europeana Cuprins 1 Scop... 3 2 Domeniu de aplicare... 3 3 Documente asociate... 3 4 Definiţii şi abrevieri... 4 4.1 Definiţii... 4 4.2 Abrevieri... 4 5

More information

Acceptable Means of Compliance. Line Training Captain. Edition 2 Revision 00

Acceptable Means of Compliance. Line Training Captain. Edition 2 Revision 00 Acceptable Means of Compliance Edition 2 Revision 00 O R D I N cu privire la aprobarea documentului Mijloace acceptabile de punere în conformitate (LTC) Ediţia 02 nr. 18/GEN din 07.08.2018 Monitorul Oficial

More information

Anexe. Clasele de asigurare

Anexe. Clasele de asigurare Anexe Clasele de asigurare Secțiunea A. Asigurări generale 1. accidente, inclusiv accidente de muncă și boli profesionale: a) despăgubiri financiare fixe; b) despăgubiri financiare variabile; c) combinație

More information

s:vii!. 6pV(~r6:-: ~~

s:vii!. 6pV(~r6:-: ~~ DECLARATIE DE AVERE, (' " SubsemJ;latuI/Subsemllata, I vll-nov/c( de /2ll2Ge50,g tg/ln I

More information

REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOTIONALE

REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOTIONALE REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOTIONALE Castiga o masina cat ai flutura din gene - Campania 7/2018 Perioada de inscriere a codurilor promotionale: 3 mai 3 iunie 2018 SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

More information

OUG 111 / privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor

OUG 111 / privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor OUG 111 / 8.12.2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor Actualizare pana la 1.01.2012 cu Legea 132/27.06.2011 si OUG 124/27.12.2011 Datorita dificultatilor de sustinere a

More information

R O M AN I A CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI OLTENITA H O T A R A R E

R O M AN I A CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI OLTENITA H O T A R A R E privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal service auto si a Regulamentului local de urbanism aferent,pentru terenul situat in municipiul Oltenita, tarlaua 121,parcela 38, numar cadastral 20076, intrunit

More information

IN VEDEREA REIMBARCARII TREBUIE SA URMATI PASII DE MAI JOS

IN VEDEREA REIMBARCARII TREBUIE SA URMATI PASII DE MAI JOS IN VEDEREA REIMBARCARII TREBUIE SA URMATI PASII DE MAI JOS 1. SCRISOAREA DE REANGAJARE Va rugam sa ne trimiteti scanat o copie dupa scrisoarea de reangajare pentru imbarcarea curenta in termen de maxim

More information

OUG nr. 77/2009, privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc

OUG nr. 77/2009, privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc OUG nr. 77/2009, privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc Art. 1. - (1) Organizarea si exploatarea activitatii de jocuri de noroc pe teritoriul Romaniei constituie monopol de stat si se desfasoara

More information

Corfu (din București)

Corfu (din București) Corfu (din București) Golden Sands Hotel *** Localizare: Golden Sands 3* este situat în superba stațiune Agios Georgios Argirades, aflată în partea de sud-vest a insulei Corfu. Hotelul se află la o distanță

More information

Ghid Operational pentru Mentenanta HW IBM

Ghid Operational pentru Mentenanta HW IBM Ghid Operational pentru Mentenanta HW IBM v 3.20 Ultima revizuire 02 Noiembrie 2010 Responsabil: Michel Papaiconomou Autor: Malcolm Gooding Verificatori: Auguste Lacroix, Andy Wright, Hermann Staub, Nenad

More information

Ministerul Educației Naționale - MEN

Ministerul Educației Naționale - MEN Ministerul Educației Naționale - MEN Ordinul nr. 4796/2017 privind aprobarea graficului de desfa s urare a examenelor de certificare a califica rii profesionale a absolvent ilor din înva t a ma ntul profesional

More information

Lista cerinţelor legale

Lista cerinţelor legale Lista cerinţelor legale Nr. Cod document Denumire document Data Observatii crt (revizii) 1. Legea nr.46/2003 Legea drepturilor pacientului 2003 2. Legea nr. 477/2004 Lege privind Codul de conduita a 2004

More information

ROMANIA RAPORTUL PRIVIND IMPLEMENTAREA CONVENTIEI AARHUS

ROMANIA RAPORTUL PRIVIND IMPLEMENTAREA CONVENTIEI AARHUS ROMANIA RAPORTUL PRIVIND IMPLEMENTAREA CONVENTIEI AARHUS 1. Furnizati scurte informatii despre procesul elaborarii acestui raport, inclusiv informatii despre tipurile de autoritati publice care au fost

More information

CAIET DE SARCINI. Pentru delegarea serviciului public de gestionare a cainilor fara stapani din municipiului Roman prin contract de concesiune

CAIET DE SARCINI. Pentru delegarea serviciului public de gestionare a cainilor fara stapani din municipiului Roman prin contract de concesiune CAIET DE SARCINI Pentru delegarea serviciului public de gestionare a cainilor fara stapani din municipiului Roman prin contract de concesiune CAPITOLUL I. DISPOZITII GENERALE: Art. 1. (1) Prezentul caiet

More information

t'rff,a NP#W, domiciliul /46Y f{s BL jtor,, DECLARATIE DE A\TERE lpolrytffi_;j--.fiil;:]

t'rff,a NP#W, domiciliul /46Y f{s BL jtor,, DECLARATIE DE A\TERE lpolrytffi_;j--.fiil;:] l.t at l a DECLARATE DE A\TERE lpolrytffi_;j--.fiil;:] t'rff,a REsuRse uri, aii"e,.l l jtor,, la NP#W, domiciliul /46Y f{s BL 4? funcfia -tl ' (P// :unoscdnd prevederile art-292 din Codul penal privind

More information

STRUCTURI DE DATE. Compresia datelor

STRUCTURI DE DATE. Compresia datelor STRUCTURI DE DATE Compresia datelor Caracteristici: Proces de codificare; Utilizarea unui numar mai mic de biti pentru stocarea datelor; Functioneaza daca emitatorul si receptorul au algoritmul de codificare/decodificare;

More information

CONTRACT DE PRESTARI SERVICII TURISTICE

CONTRACT DE PRESTARI SERVICII TURISTICE CONTRACT DE PRESTARI SERVICII TURISTICE Partile contractante: S.C. SMART TRAVEL SOLUTION S.R.L.-D.,, cu sediul social in Mun. Bucuresti, str. Drumul Taberei, nr. 92, bl C7, Sc.D, et. 2, ap.127, sector

More information

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE$TI DECLARATIE DE AVERE

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE$TI DECLARATIE DE AVERE PRf" uiuiauc, ARATIEDEAVERE i-una AniTfr PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE$TI DECLARATIE DE AVERE avand funptia de...j.lt*ftx$+...,cnpdomiciliul..!?.y. #$ 75., cunoscand prevederile art. 326 din Codul penal

More information

Sugestii cu privire la armonizarea legislatiei romanesti din domeniul concurentei cu reglementarile comunitare si practica din alte state membre UE

Sugestii cu privire la armonizarea legislatiei romanesti din domeniul concurentei cu reglementarile comunitare si practica din alte state membre UE AMERICAN CHAMBER OF COMMERCE IN ROMANIA Member of the U.S. Chamber of Commerce and of the European Council of the American Chambers of Commerce 11 Ion Campineanu St., Bucharest 1 Tel: + 40 21 315 86 94,

More information

DECLARATIE DE AVERE. Sup^ltfata

DECLARATIE DE AVERE. Sup^ltfata DECLARATIE DE AVERE Subsemnatnl/Subsemnata, de Redactor sef CNP Glavan Doru Dinu Pavel la _ Studioul Regional Radio Resita, domiciliul, avand functia cunoscand prevederile art. 292 din Codul penal privind

More information

DP-41/11, Editia 2, Revizia 2 Prezentul contract impreuna cu anexele sale se va lista color pentru validare Page 1 of 6

DP-41/11, Editia 2, Revizia 2 Prezentul contract impreuna cu anexele sale se va lista color pentru validare Page 1 of 6 Nr. / CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE Încheiat, intre: 1. S.C. ADEPLAST S.A., cu sediul in sat Corlatesti, str. Adeplast nr. 164A, com. Berceni, jud. Prahova, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului

More information

Active Totalul tuturor posesiunilor unei entitati. Banca centrala Se refera la o institutie care este, prin lege, abilitata sa emita moneda.

Active Totalul tuturor posesiunilor unei entitati. Banca centrala Se refera la o institutie care este, prin lege, abilitata sa emita moneda. Active Totalul tuturor posesiunilor unei entitati. Banca centrala Se refera la o institutie care este, prin lege, abilitata sa emita moneda. Centru de trezorerie O entitate este considerata centru de trezorerie

More information

CAIET DE SARCINI pentru delegarea de gestiune a serviciului public de gestionare a cainilor fara stapan din oras Ştei

CAIET DE SARCINI pentru delegarea de gestiune a serviciului public de gestionare a cainilor fara stapan din oras Ştei ROMANIA JUDETUL BIHOR AUTORITATEA PUBLICA ORAS STEI str. Andrei Muresanu nr. 4 B, telefon fax 0259/332337 fax 0259/332348 www..primariastei.ro, e-mail: primaria.stei@cjbihor.ro CAIET DE SARCINI pentru

More information

Cuprins. Despre Banca Transilvania pag. 2

Cuprins. Despre Banca Transilvania pag. 2 Cuprins Despre Banca Transilvania pag. 2 Produse si servicii pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii Abonamentul Bancar pag. 4 1 Ora - Credite pentru IMM-uri pag. 5 Creditul dobanda 0% pag. 6 Scontare

More information

Două țări, un scop, succes comun! PLAN DE AFACERI. Agenție de turism

Două țări, un scop, succes comun! PLAN DE AFACERI. Agenție de turism Două țări, un scop, succes comun! PLAN DE AFACERI Agenție de turism INCUBATOR ȘI CENTRU DE SERVICII PENTRU AFACERI TRANSFRONTALIERE www.incubatorsacueni.ro Cross-border Business Incubator and Service Centre

More information

Intru realizarea Programului legislativ pentru anii HoHirirea Parlamentului nr.300-xvi din 24 noiembrie 2005

Intru realizarea Programului legislativ pentru anii HoHirirea Parlamentului nr.300-xvi din 24 noiembrie 2005 MINISTERUL SA.NA.TA.TII, I PROTECTIEI SOCIALE AL REPUBLICII MOLDOV A MMHMCTEPCTB03PABOOXPAHEHHR MCOMAbHOH3AMTM PECnYBMKM MOOBA ORDIN TIPI1KA3 ol,(jd Jh Nr. /)1- mun. Chiinau Privind executarea Programului

More information

Factori de risc pentru bunul mers al afacerii in urmatorii ani. Bucuresti, 7 noiembrie 2007

Factori de risc pentru bunul mers al afacerii in urmatorii ani. Bucuresti, 7 noiembrie 2007 Factori de risc pentru bunul mers al afacerii in urmatorii ani Bucuresti, 7 noiembrie 2007 Riscul Risc = Posibilitatea de a ajunge intr-o primejdie, de a avea de infruntat un necaz sau de suportat o paguba;

More information

NOTIFICARE PENTRU PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL NOTIFICARE GENERALA* NOTIFICARE SIMPLIFICATA** NOTIFICARE SPECIALA***

NOTIFICARE PENTRU PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL NOTIFICARE GENERALA* NOTIFICARE SIMPLIFICATA** NOTIFICARE SPECIALA*** AUTORITATEA NATIONALA DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL (A.N.S.P.D.C.P.) B-dul Magheru 28-30, Sector 1, Bucuresti Cod postal: 024057 Nr. notificare 2447 Tel. +40212525599 www.dataprotection.ro

More information

LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicata*) privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi

LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicata*) privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicata*) privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din

More information

RADIOAMATORII VOLUNTARI IN SITUATII DE URGENTA

RADIOAMATORII VOLUNTARI IN SITUATII DE URGENTA RADIOAMATORII VOLUNTARI IN SITUATII DE URGENTA Procedura de radiocomunicatii Editia II Autori: Adrian Florescu, YO3HJV Mihai Catan, YO3MAC DESPRE PREZENTA PROCEDURA Acest document are rolul de a stabili

More information

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2013

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2013 Trim I Trim II Trim III Trim IV BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2013 PREVEDERI ANUALE - mii lei - PREVEDERI TRIMESTRIALE D E N U M I R E A I N D I C A

More information

Salcianu Attorneys at Law

Salcianu Attorneys at Law Garantiile reale reprezinta un element esential si unul din mijloacele principale prin care se poate obtine o finantare si in special o finantare bancara In cazul unei finantari acordate in baza unor garantii

More information

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE~TI

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE~TI I CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE~TI HOTAR.A.RE privind aprobarea Regulamentulu; de Organizare ~i Functionare aj Centrului de Protectie a Plantelor Bucure9ti, corespunzator orga~igramei aprobate

More information

Modul Retineri.

Modul Retineri. Modul Retineri www.plurivaerp.com Cuprins Preambul... 3 Definirea ordinii retinerilor... 3 Adaugare retinere... 4 Adaugare beneficiar... 5 Scadentar... 5 Modificare rata... 6 Adaugare Plata... 7 Amanare

More information

Primul document elaborat abordeaza subiectul Briefului de la client catre agentie considerat unanim a fi primul pas catre o campanie buna.

Primul document elaborat abordeaza subiectul Briefului de la client catre agentie considerat unanim a fi primul pas catre o campanie buna. BRIEFUL DE AGENTIE Primul pas catre o campanie mai buna Preambul De ce am scris acest ghid? Cu mult curaj, entuziasm, dar si cu un dram de inconstienta. Asa a debutat, acum mai bine de 20 de ani, industria

More information

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2014 ŞI ESTIMĂRI PENTRU ANII

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2014 ŞI ESTIMĂRI PENTRU ANII JUDEŢUL DÂMBOVIŢA MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE ANEXA 2B HCL nr. 17/30.01. BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL ŞI ESTIMĂRI PENTRU ANII 2015-2017 - mii lei - PREVEDERI

More information

CASA si BANCA. Modulele de CASA si BANCA sunt asemanatoare, de aceea prezentarea lor va fi facuta in comun. 1. Primul submodul de Casa / Banca

CASA si BANCA. Modulele de CASA si BANCA sunt asemanatoare, de aceea prezentarea lor va fi facuta in comun. 1. Primul submodul de Casa / Banca CASA si BANCA Modulele de CASA si BANCA sunt asemanatoare, de aceea prezentarea lor va fi facuta in comun. 1. Primul submodul de Date curente este folosit pentru: - introducerea datelor; - vizualizare

More information

UNIUNEA NATIONALA A EVALUATORILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA -ANEVAR MANUAL DE POLITICI SI PROCEDURI CONTABILE IN CADRUL ANEVAR

UNIUNEA NATIONALA A EVALUATORILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA -ANEVAR MANUAL DE POLITICI SI PROCEDURI CONTABILE IN CADRUL ANEVAR UNIUNEA NATIONALA A EVALUATORILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA -ANEVAR MANUAL DE POLITICI SI PROCEDURI CONTABILE IN CADRUL ANEVAR 2013 APROBAT, Consiliul Director ANEVAR MANUAL DE POLITICI SI PROCEDURI CONTABILE

More information

SINTEZE CURS. Lectia 1 Principiile modelarii retelei de bugete, bugetul de tip master

SINTEZE CURS. Lectia 1 Principiile modelarii retelei de bugete, bugetul de tip master UNIVERSITATEA: SPIRU HARET FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANTA MASTERAT: CONTABILITATE, EXPERTIZA SI AUDIT DURATA CURSULUI: 4 SEMESTRE DISCIPLINA: CONTABILITATE MANAGERIALA 2 TITULAR

More information

Domenii Servicii tipografice si servicii conexe (CPV: ) Detaliu pentru invitatia / anunt numarul

Domenii Servicii tipografice si servicii conexe (CPV: ) Detaliu pentru invitatia / anunt numarul Servicii de imprimare si asigurarea functionalitatii si securitatii tichetelor valorice, precum si de distribuire a tichetelor valorice la beneficiarii inscrisi in programul "RESPECT Detalii -------------------

More information

Salvati Copiii Save the Children Romania

Salvati Copiii Save the Children Romania Propuneri de modifkare a Legii 1111 2004 privind protectia i promovarea drepturilor copilului Legea 272 a fost adoptata in anul 2004, raspunzand, la vremea respectiva, necesitatilor de protectie si promovare

More information

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2011

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2011 JUDEȚUL:CONSTANTA Unitatea administrativ-teritorială:cumpana Formular: 11/01 BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ŞI PARAGRAFE PE ANUL 2011 - MII LEI - PREVEDERI ANUALE CHELTUIELI

More information

Noul sistem de sine de ghidaj pentru o precizie maxima!!!

Noul sistem de sine de ghidaj pentru o precizie maxima!!! Noul sistem de sine de ghidaj pentru o precizie maxima!!! 1 Acestea sunt elementele care compun noul sistem FSN Sine de ghidaj Sina de ghidaj / cod comanda FSN 800 1600Z00005 FSN 1100 1600Z00006 FSN 1600

More information

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE$TI. Subsemnatul/Subsemnata.i..'.i:.v..v.".> vr-c.\w:,^..t..v:.:...j..»..r,..

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE$TI. Subsemnatul/Subsemnata.i..'.i:.v..v..> vr-c.\w:,^..t..v:.:...j..»..r,.. PRIMARIA MUN1CIPIULUI BUCURE^Tl DECLARATIE DE AVERE X^ / r^ Ml., '? fir :j,l~.^?, AnuT PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE$TI DECLARATIE DE AVERE Subsemnatul/Subsemnata.i..'.i:.v..v.".> vr-c.\w:,^..t..v:.:...j..»..r,..

More information

PRESEDINTELE CONSILIULUI CONCURENTEI, In baza

PRESEDINTELE CONSILIULUI CONCURENTEI, In baza Decizia nr. 87/11.05.2005 privind concentrarea economica realizata de catre ADVENT INTERNATIONAL CORPORATION SUA si CARLYLE GROUP SUA prin dobandirea controlului in comun asupra HT TROPLAST GERMANIA Dosar

More information

1. Noua procedura pentru biletele Zug zum Flug la rezervarea pachetelor

1. Noua procedura pentru biletele Zug zum Flug la rezervarea pachetelor Dragi colegi, Va prezentam in cele ce urmeaza update-urile in IRIS.plus versiunea 9.1 1. Noua procedura pentru biletele Zug zum Flug la rezervarea pachetelor Biletele Zug zum Flug (tren catre aeroport)

More information

AIRAC AIP AMDT 08/16. II. Insert the following new pages Destroy the following pages

AIRAC AIP AMDT 08/16. II. Insert the following new pages Destroy the following pages Headquarters 10. Ion Ionescu de la Brad Blvd., PO Box 18-90 013813 Bucharest, Romania phone: (+4021) 208 31 00 fax: (+4021) 230 24 42 AFTN: LRBBRTYD e-mail:romatsa.office@romatsa.ro www.romatsa.ro Aeronautical

More information

UNIVERSITATEA TEHNICA GH. ASACHI - IASI DIRECTIA FINANCIAR CONTABILA SERVICIUL CONTABILITATE BIROUL M.M.F.O.I. PROCEDURA DE LUCRU

UNIVERSITATEA TEHNICA GH. ASACHI - IASI DIRECTIA FINANCIAR CONTABILA SERVICIUL CONTABILITATE BIROUL M.M.F.O.I. PROCEDURA DE LUCRU GH. ASACHI - IASI DIRECTIA FINANCIAR CONTABILA SERVICIUL CONTABILITATE BIROUL M.M.F.O.I. PROCEDURA DE LUCRU CONTABILA Cod: UTI.PL-01 Pagina 1 din 6 DATA 16.01.2007 Exemplar nr. SEMNATURA ELABORAT Sef birou

More information

UTILIZAREA PRODUSELOR BENDER LA NAVE

UTILIZAREA PRODUSELOR BENDER LA NAVE UTILIZAREA PRODUSELOR BENDER LA NAVE NAVY + comercial project Eagle Norway EDS470 Ferry boat Stena- Line Sweden HAMS Success Australia different frigates Royal Navy England EDS1000/470 HMS Southampton/type

More information

Compania are o situatie financiara foarte buna. Profitabilitate Solvabilitate. Eficienta Lichiditate. RisCo.ro

Compania are o situatie financiara foarte buna. Profitabilitate Solvabilitate. Eficienta Lichiditate. RisCo.ro Raport: Rating Financiar Firma: ********* SA CUI: **** Rating Financiar - CUI ******* 2016-02-23 17:46:12 Firma: *********** Cod CAEN: 3109 RATING FOARTE BUN Compania are o situatie financiara foarte buna.

More information

PLANIFICAREA SI ASIGURAREA CALITATII LUCRARILOR DE CONSTRUCTII

PLANIFICAREA SI ASIGURAREA CALITATII LUCRARILOR DE CONSTRUCTII PLANIFICAREA SI ASIGURAREA CALITATII LUCRARILOR DE CONSTRUCTII Ganea Ana-Maria, asist.drd.ing. Catedra de Management, U.T.C.B. The quality planning is composed by identification of the quality standards

More information

ROMANIA JUDETUL PRAHOVA Consiliul Local al Municipiului Ploiesti

ROMANIA JUDETUL PRAHOVA Consiliul Local al Municipiului Ploiesti ROMANIA JUDETUL PRAHOVA Consiliul Local al Municipiului Ploiesti HOTARARE NR. privind modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 418/2016 privind stabilirea tarifului pentru inchirierea spatiilor construite

More information

Ghid practic pentru stabilirea categoriei unei întreprinderi

Ghid practic pentru stabilirea categoriei unei întreprinderi Ghid practic pentru stabilirea categoriei unei întreprinderi 1. Aplicarea definitiei IMM-urilor Defintia introduce trei categorii diferite de intreprinderi. Fiecare corespunde unui tip de relatie pe care

More information

Regasiti in cele ce urmeaza ultimele update-uri in materie de produs si operational la touroperatorii din grupul Neckermann/Thomas Cook.

Regasiti in cele ce urmeaza ultimele update-uri in materie de produs si operational la touroperatorii din grupul Neckermann/Thomas Cook. Last updated 5-Oct-17 1 Dragi colegi, Regasiti in cele ce urmeaza ultimele update-uri in materie de produs si operational la touroperatorii din grupul Neckermann/Thomas Cook. I. Serviciu extra ZUB SC010

More information

Lansarea oficiala a proiectului EUROSCAPES Februarie 2010

Lansarea oficiala a proiectului EUROSCAPES Februarie 2010 BULETIN INFORMATIV 2/APRILIE 2010 Lansarea oficiala a proiectului EUROSCAPES 18-19 Februarie 2010 o Bun venit o Cuvant introductiv - Domnul Aumard, Vice-presedinte, Comunicare si relatii externe o Prezentarea

More information

ORDIN nr. 109 din 21 ianuarie 2003

ORDIN nr. 109 din 21 ianuarie 2003 ORDIN nr. 109 din 21 ianuarie 2003 pentru aprobarea Normelor privind elaborarea programelor de desfacere a marfurilor prin introducerea sistemului de distribuire catre populatie a principalelor produse

More information

Tax EU Forum 8-9 Februarie 2012

Tax EU Forum 8-9 Februarie 2012 TVA ULTIMELE MODIFICARI LEGISLATIVE CRISTIAN RADULESCU - PARTNER, GEORGIANA IANCU - TAX MANAGER TAXHOUSE - TAXAND ROMANIA QUALITY TAX ADVICE, GLOBALLY 9 Februarie 2012 Tax EU Forum 8-9 Februarie 2012 www.taxhouse.ro

More information

2.1. Sectiunea administrator Sectiunea profil...5

2.1. Sectiunea administrator Sectiunea profil...5 Cuprins INSTRUCTIUNI DE FOLOSIRE A SISTEMULUI B2B MERLINX 1. Login in sistem...3 2. Modul de management pentru touroperatori si codul de expedient...3 2.1. Sectiunea administrator...3 2.2. Sectiunea profil...5

More information

Afla cum poti incheia legal orice tip de contract de munca

Afla cum poti incheia legal orice tip de contract de munca Afla cum poti incheia legal orice tip de contract de munca Incetarea unui contract de munca poate pune probeme serioase angajatorilor, caci procedura difera, in functie de motivul care sta la baza desfacerii

More information

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE TI DECLARAJIE DE AVERE

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE TI DECLARAJIE DE AVERE HtffH *. w.j, PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURE TI DECLARAJIE DE AVERE - ul SubsemnatulSubsemnata, la... CNP..., domiciliul, cunoscand prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul Tn declaratii, declar

More information

Anexa nr.1 la Hotararea Consiliului Local Victoria nr.18 din

Anexa nr.1 la Hotararea Consiliului Local Victoria nr.18 din Anexa nr.1 la Hotararea Consiliului Local Victoria nr.18 din 21.02.2013 STUDIUL DE OPORTUNITATE privind concesionarea prin licitatie publică deschisă a unor suprafeţe de teren, proprietatea privată a Comunei

More information

FAST FLEXIBLE FRIENDLY

FAST FLEXIBLE FRIENDLY TENT ARCHITECTURE OUR TENTS ARE... FAST Easy transport and quick set up mean less cost and more time for you to organize your event. Our Marquees, including floors, furniture, lighting and heating can

More information

Domeniu de studiu / Study program

Domeniu de studiu / Study program UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÎRGU MUREŞ MOBILITĂŢI DE STUDIU PENTRU STUDENŢI (SMS) PROGRAMUL DE STUDII FARMACIE Țara / Country Universitate / University Domeniu de studiu / Study program

More information

1. DEFINITII CE INSEAMNA ANUMITE EXPRESII IN ACESTE CONDITII?

1. DEFINITII CE INSEAMNA ANUMITE EXPRESII IN ACESTE CONDITII? 1. DEFINITII CE INSEAMNA ANUMITE EXPRESII IN ACESTE CONDITII? Cand cititi acest document va rugam sa intelegeti ca : "Noi", "al nostru/a noastra/ai nostri/ale noastre" inseamna S.C. Blue Air-Airline Management

More information

Folie PVC pentru amenajarea de iazuri, lacuri sau helestee

Folie PVC pentru amenajarea de iazuri, lacuri sau helestee Stabileste conturul iazului utilizand un furtun de gradina flexibil si marcheaza terenul utilizand un spray cu vopsea sau cu ajutorul unor tarusi martor. Stabileste in interiorul conturului iazului latimea

More information

DECIZIA CONSILIULUI CONCURENTEI. nr. 154 din privind masurile de sprijin financiar acordate CN Loteria Romana SA

DECIZIA CONSILIULUI CONCURENTEI. nr. 154 din privind masurile de sprijin financiar acordate CN Loteria Romana SA DECIZIA CONSILIULUI CONCURENTEI nr. 154 din 10.07.2006 privind masurile de sprijin financiar acordate CN Loteria Romana SA CONSILIUL CONCURENTEI, Avand in vedere dispozitiile Acordului European instituind

More information

PROGRAMME For the information visit to the European Commission of:

PROGRAMME For the information visit to the European Commission of: PROGRAM GRUP JURNALIȘTI DIN OLTENIA BRUXELLES, 10-11 Aprilie 2014 10 Aprilie 07:20 Plecare de pe Aeroportul Otopeni (Henri Coandă) - compania Tarom (este necesară prezența dvs. la ora 06:00 la check-in

More information

SITUATIE CONTRACTE INCHEIATE DE CATRE OSIM IN INTERVALUL Parti contractante Obiect contract Valoare contract

SITUATIE CONTRACTE INCHEIATE DE CATRE OSIM IN INTERVALUL Parti contractante Obiect contract Valoare contract SITUATIE CONTRACTE INCHEIATE DE CATRE OSIM IN INTERVALUL 01.01.2016 30.06.2016 Nr. Crt 1 2 3 4 5 Denumirea act (contract/act aditional) Acord cadru in derulare din 2014 Act aditional la contractul nr.207350/05.06.2015

More information

Sistem de informare si ierarhizare pentru imbunatatirea dezvoltarii regionale. Sistem general de diseminare

Sistem de informare si ierarhizare pentru imbunatatirea dezvoltarii regionale. Sistem general de diseminare Sistem de informare si ierarhizare pentru imbunatatirea dezvoltarii regionale. Sistem general de diseminare Apel de proiecte: Numar de referinta: HUSKROUA/0901 Programului de Cooperare Transfrontaliera

More information

COMISIA DE CONCURS NR.1 Nr. post. Consilier juridic Superior 1. Expert Debutant 1. Superior (atr. pe 1 Clim Mihaela infrastructură)

COMISIA DE CONCURS NR.1 Nr. post. Consilier juridic Superior 1. Expert Debutant 1. Superior (atr. pe 1 Clim Mihaela infrastructură) Rezultatul selectiei dosarelor la concursul de de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante din Ministerul Transporturilor Serviciu/Compartiment Funcţia publică Gradul prof. Transport

More information

CAP.I DESCRIEREA STRUCTURALA A UNUI SISTEM DE CALCUL

CAP.I DESCRIEREA STRUCTURALA A UNUI SISTEM DE CALCUL CAP.I DESCRIEREA STRUCTURALA A UNUI SISTEM DE CALCUL Scopul acestui capitol este de a se realiza o descriere structurala a unui sistem de calcul (calculator) care sa cuprinda atat caracteristicile hardware

More information

Ordin ANRE nr.17 / Codul de masurare a energiei electrice

Ordin ANRE nr.17 / Codul de masurare a energiei electrice Ordin ANRE nr.17 / 2002 - Codul de masurare a energiei electrice CAPITOLUL I Scop Art. 1 - Prezentul Cod de masurare a energiei electrice, denumit în continuare Cod, este o reglementare tehnica din cadrul

More information